Descoperă caracteristicile de accesibilitate pentru Apple Education

La Apple, credem că tehnologia este cel mai bine utilizată atunci când servește tuturor. Datorită caracteristicilor de accesibilitate integrate pe dispozitiv, precum cele de vorbire, vedere, mobilitate, auditive și cognitive, dispozitivele Apple oferă elevilor, profesorilor și liderilor personalizarea de care au nevoie pentru a crea, a se dezvolta și a-și defini succesul individual.

De mai mult de patru decenii, Apple a lucrat alături de școli, licee, colegii și universități pentru a înțelege rolul tehnologiei accesibile în procesul de învățare. În 1978, Apple a introdus pentru prima dată computere personale în sala de clasă și a deschis primul Office for Special Education, redenumit ulterior Worldwide Disability Solutions Group, în 1985. În 1987, Apple a colaborat cu National Special Education Alliance pentru a crea Alianța pentru acces șa tehnologie (Alliance for Technology Access) cu scopul de a „dezvolta soluții naționale de tehnologie asistată”.

Astăzi, Apple continuă să inoveze an de an, având mereu în plin plan caracteristicile de accesibilitate și educație, creând numeroase funcționalități de accesibilitate care să sprijine o gamă largă de necesități de învățare.

Află mai multe despre angajamentul Apple cu privire la accesibilitate

Implică toți cursanți în interacțiunea cu Apple

Cu funcții puternice, integrate, de asistență, dispozitivele Apple sprijină necesitățile diverse ale fiecăruia în procesul de învățare, ajutând la crearea, comunicarea, personalizarea și explorarea de noi moduri de învățare. Cu configurări vizuale ajustabile, instrumente de învățare personalizate și metode alternative de comunicare, cursanții se pot conecta la conținut în moduri care rezonează cu stilurile lor unice de învățare.

Predarea timpurie

Dispozitivele Apple ajută la predarea intenționată, naturală și conformă vârstei elevilor, în procesele educative de predare timpurie. Caracteristici precum Conținut enunțat, cu Enunțare ecran și Enunțare selecție, permit citirea cu voce tare și pot ajuta cititorii aflați la început de drum. Pentru a menține concentrarea cursanților, Accesul ghidat îi poate ajuta să rămână atenți, folosind o singură aplicație.

Cursanții multilingvi

Pentru a sprijini cursanții multilingvi, dispozitivele Apple oferă funcționalitățile necesare pentru personalizarea limbii, după cum este necesar. De exemplu, cursanții pot folosi Conținut enunțat, cu opt voci distincte și mai mult de șaizeci de limbi și configurări, pentru a auzi ceea ce scriu, enunțat verbal. Iar Safari Reader este o funcție de tehnologie de asistare ce afișează un articol dintr-o pagină web, formatat pentru citire simplă și prezentat fără alte elemente de navigare sau alte distrageri vizuale. Cursanții pot ajusta tipul și dimensiunea fontului precum și culoarea fundalului, pentru a-și personaliza complet experiența de vizualizare.

Caracteristicile de accesibilitate pentru comunitatea de învățare

Dispozitivele Apple sunt incluzive, prin design și caracteristicile de accesibilitate integrate, care te ajută să te conectezi, să creezi și să faci ceea ce îți place în modurile în care funcționează cel mai bine pentru tine.

Vedere

Dacă ești nevăzător, ai deficiențe de vedere sau preferi pur și simplu un text mai mare, aceste caracteristici te ajută să-ți personalizezi afișajul, să-ți controlezi dispozitivele sau să navighezi mai ușor.

VoiceOver

Funcționalitatea VoiceOver descrie ceea ce se află pe ecran — cu voce tare, în Braille sau ambele. Descrierile enunțate ale elementelor te ajută să navighezi cu ușurință pe ecran, prin gesturi simple pe un ecran tactil, un trackpad sau o tastatură Bluetooth. Poți să folosești un afișaj Braille actualizabil, conectat prin Bluetooth la dispozitivul tău Apple, sau să introduci Braille direct pe ecranul tactil, folosind funcția Intrare ecran Braille. Datele Braille introduse sunt transformate automat în text, într-un panou de subtitrări de pe computerul Mac, astfel încât persoanele fără deficiențe de vedere să le poată urmări împreună cu descrierile enunțate prin VoiceOver.

Cu funcția Recunoaștere live, poți obține descrieri ale obiectelor din lumea reală, cum ar fi persoane, uși, text și mobilier din spațiile interioare.1 Funcția oferă, de asemenea, opțiuni de personalizare profunde pentru nevoile tale, cum ar fi modificarea vocii integrate pentru feedbackul vocal preferat și personalizarea verbozității, a vitezei, și a feedbackului sonor și haptic, conform propriilor preferințe.2

Lupa

O lupă digitală care mărește, detectează și descrie obiectele din jurul tău. Aplicația Lupă folosește camera dispozitivului iPhone sau iPad pentru a mări dimensiunea oricărui obiect fizic pe care îl indici, precum cuvintele dintr-o carte text sau dintr-o tablă albă din fața unei camere, ca să poți vedea toate detaliile pe ecran. Poți folosi blițul pentru a lumina obiectul, a ajusta filtrele de culoare pentru a te ajuta să diferențiezi culorile sau pentru a bloca un anumit cadru cu scopul de a obține un prim-plan static.

Pentru persoanele nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere, care doresc mai multe informații despre mediul din aproprierea lor, modul Detectare din aplicație Lupă oferă instrumente inteligente, precum: Detectare uși, care te poate ajuta să navighezi la destinație prin identificarea ușilor, a textului și a prezenței simbolurilor, cum ar fi un semn de toaletă; Detectare mobilier, care te informează dacă sunt prezente scaune, cât de departe sunt și dacă acestea sunt ocupate; Scene, care oferă o descriere live a persoanelor, obiectelor și peisajelor din câmpul de vizualizare al camerei; Detectare text, care recunoaște live textul din jurul tău; modul Cititor, care personalizează o imagine de text prin ajustarea tipului și dimensiunii fontului sau a culorilor de fundal; și modul Indicare și enunțare, care identifică textul pe obiectele fizice din apropiere pe care le indicați, cum ar fi etichetele de pe dulapurile din clasă.3

Configurări ecran și Dimensiune text

Personalizează culorile, dimensiunea textului, transparența, contrastul și altele. Chiar și cursorul poate fi personalizat — poți mări dimensiunea acestuia în macOS, astfel încât să fie mai ușor să-l găsești și să-l folosești sau să personalizezi culoarea cursorului pentru a-l face mai ușor de văzut pe ecran. Dimensiunea textului ajută la vizibilitatea mai bună a textului, cu ajustări simple ale fonturilor. Cu funcția Text mai mare poți să ajustezi dimensiunea folosind un glisor de accesibilitate, iar funcția Text aldin dă greutate cuvintelor de pe ecran.

Apple Books

Apple Books este o aplicație integrată care îți permite să găsești, să cumperi, să asculți și să citești cărți audio și cărți electronice, toate într-un singur loc. Poți răsfoi colecții selecționate, cărți audio și cărți electronice de top și poți obține chiar și recomandări personalizate. În Comunitatea Apple Education, te poți conecta cu alți educatori pentru a afla cum să utilizezi produsele Apple pentru procesele de predare și învățare. Începe o discuție, partajează o poveste sau partajează o resursă despre Cărți. Aplicația Apple Books oferă teme și opțiuni pentru personalizare, inclusiv abilitatea de a îngroșa textul și a ajusta linia, caracterul și spațierea cuvintelor.

Află mai multe despre caracteristicile de accesibilitate vizuală ale Apple

Auz

Explorează instrumente concepute pentru a îmbunătăți sunetele pe care le auzi sau care te ajută să păstrezi legătura fără a auzi un sunet.

Subtitrări live

Obține subtitrări în timp real ale conversațiilor live și conținutului audio din aplicații. Poți să urmărești simultan conținutul audio și vizual, inclusiv în apelurile Phone și FaceTime, precum și conținutul de pe web, în siguranță, pe dispozitivul tău.4 Și poți personaliza fereastra Subtitrări live, astfel încât dimensiunea, amplasarea, fonturile și culorile să se potrivească cu nevoile tale.5

Sănătate auditivă

Căștile AirPods Pro 2 acceptă acum o caracteristică Proteză auditivă ușor de folosit, compatibilă medical, pentru adulți de 18 ani sau mai mult, care suferă de o pierdere ușoară până la moderată a auzului. Funcția Proteză auditivă face ajustări care îmbunătățesc claritatea vocilor și a sunetelor din jurul tău. Și poți chiar să personalizezi configurări — cum ar fi amplificarea, balansul și tonul — în funcție de nevoile tale.6 Atunci când sunt conectate cu un dispozitiv iPhone sau iPad, căștile AirPods Pro 2 oferă un test auditiv validat științific. Poți să-ți testezi capacitatea auditivă în doar cinci minute și să primești rezultate și informații ușor de înțeles. Căștile AirPods Pro 2 oferă, de asemenea, protecție auditivă activă în modurile de control al zgomotului, pentru a preveni expunerea la zgomot puternic.7

Ascultare live

Ascultare live8 este o funcție de ascultare asistată care te ajută să ai conversații în locuri zgomotoase, cum ar fi o cantină școlară sau în fața unei săli de clasă, lângă un profesor. Trebuie doar să activezi funcția și să ții dispozitivul îndreptat spre persoanele cu care vorbești. Sunetul este receptat de microfonul dispozitivului și trimis la căștile wireless sau la dispozitivele auditive Made for iPhone, astfel încât să auzi mai clar.

Dispozitive auditive Made for iPhone

Apple a lucrat cu producători de top pentru a crea proteze auditive, implanturi cohleare și procesoare de sunete concepute special pentru dispozitivele Apple.9 Aceste aparate auditive avansate oferă o calitate a sunetului remarcabilă, oferă numeroase funcționalități utile și sunt la fel de ușor de configurat și de folosit ca orice alt dispozitiv Bluetooth.

Află mai multe despre caracteristicile de accesibilitate auditivă ale Apple

Vorbire

Dacă ai un handicap de vorbire sau preferi să te conectezi fără a folosi vocea, aceste inovații îți oferă mai multe moduri de comunicare, după cum preferi.

Enunțare live

Funcția Enunțare live preia cuvintele tastate și le enunță cu voce tare. Dacă nu poți vorbi, ai un handicap de vorbire sau preferi să comunici prin text, poți să folosești funcția Enunțare live, pentru a păstra legătura în timpul apelurilor Phone și FaceTime, precum și în conversații în persoană. De asemenea, poți să salvezi expresii utilizate frecvent, pentru a te ajuta să răspunzi cu ușurință în timpul interacțiunilor și conversațiilor zilnice. De exemplu, poți crea o categorie pentru sala de clasă care să grupeze fraze pe care le utilizezi frecvent ca student sau profesor, cum ar fi „Puteți să repetați întrebarea?” Sau „Te pot ajuta cu ceva?”

Voce personală

Creează o voce care sună ca tine, folosind caracteristica Voce personală.10 Caracteristica Voce personală te îndrumă folosind o serie de solicitări de text aleatorii sau expresii scurte, de trei cuvinte, pentru a înregistra 15 minute de conținut audio care poate fi utilizat pentru generarea unei voci care sună ca vocea ta.11 Poți sincroniza Vocea personală și cu criptarea end-to-end în iCloud pentru a-ți folosi vocea și pe alte dispozitive Apple. Se integrează perfect cu funcționalitatea Enunțare live, astfel încât să poți tasta ce vrei să spui și textul să fie enunțat cu voce tare pe dispozitivul iPhone, iPad, Mac sau Apple Watch, utilizând Vocea personală aleasă.

Conținut enunțat

Conținutul enunțat enunță cu voce tare orice text de pe ecran, inclusiv literele și cuvintele, pe măsură ce tastezi.12 Folosește funcția Enunțare ecran, dacă dorești să auzi conținutul întregului ecran. Sau încearcă opțiunea Enunțare selecție, dacă dorești să selectezi și să asculți un anumit text. În timpul redării vorbirii, poți controla ritmul citirii mai precis cu ajutorul Controller enunțare. Caracteristica Feedback la scriere va pronunța fiecare literă pe care o tastezi.

Află mai multe despre caracteristicile de enunțare ale Apple

Mobilitate

Descoperă caracteristici care facilitează modificarea atingerii, crearea de gesturi personalizate sau controlarea dispozitivelor în modurile în care lucrezi tu cel mai bine.

AssistiveTouch

Personalizează modul de interacțiune cu ecranul tactil. Caracteristica AssistiveTouch pentru iOS și iPadOS îți permite să adaptezi ecranul tactil în funcție de nevoile tale fizice. Dacă anumite gesturi, de exemplu, apropierea a două puncte/apăsarea cu două degete, nu funcționează pentru tine, înlocuiește-le cu un gest pe care poți să-l faci sau creează un alt tip de atingere care să fie adecvată pentru tine. De asemenea, poți să personalizezi aspectul meniului AssistiveTouch sau să conectezi un dispozitiv Bluetooth pentru a controla un cursor de pe ecran pentru navigare. Iar acum, cu Trackpad virtual pe iPad, poți controla dispozitivul folosind o regiune mică a ecranului ca trackpad redimensionabil.

Comenzi vocale

Navighează pe dispozitiv folosind comenzile vocale.13 Comenzi precum clic, glisare și atingere te ajută să interacționezi cu ușurință cu aplicațiile preferate. Poți să selectezi, să tragi și să mărești cu precizie, afișând numere alături de elemente care pot fi accesate cu un clic sau supraimpozând o grilă pe ecran. Comenzile vocale oferă, de asemenea, o modalitate mai eficientă de a scrie și edita. Folosind modul de ortografie în Comenzi vocale, poți să dictezi nume, adrese și chiar să dictezi ortografiile personalizate, literă cu literă.15 Este o modalitate perfectă de a face corecții, de a formata modificări și de a comuta între dictarea de text și comenzi. Iar dacă nu ai utilizat până acum Comenzi vocale pe dispozitivul iPhone, iPad sau Mac, funcția include o experiență de asistență, pentru a te ajuta să înveți rapid și ușor lucrurile.

Urmărirea privirii

Controlează-ți dispozitivul doar din privire. Funcția Urmărirea privirii utilizează camera frontală, funcționează cu aplicații iOS și iPadOS și nu necesită hardware sau accesorii suplimentare.14 Poți folosi opțiunea Control temporizator pentru a interacționa cu comenzile, menținându-ți privirea asupra lor pentru o anumită perioadă de timp. De asemenea, poți accesa funcții suplimentare, cum ar fi butoane fizice, glisări și alte gesturi numai din privire. iPad acceptă, de asemenea, aplicații de urmărirea privirii, de la terți.

Control comutator

Utilizează echipamentul hardware adaptiv, controllerele de joc sau sunete precum un clic, un sunet „pop” sau un sunet „ee” pentru a controla dispozitivele. Creează-ți propriile panouri și tastaturi personalizate, pentru întreg sistemul, sau pentru toate aplicațiile, pe iPhone, iPad, Mac și Apple TV. Funcția Comutare platformă te ajută să folosești un singur dispozitiv pentru a naviga pe orice alte dispozitive pe care le-ai sincronizat cu contul Apple.16 Astfel, poți controla computerul Mac direct de pe iPhone sau iPad fără să fie nevoie să configurezi comutatoarele pe fiecare dispozitiv nou.

Află mai multe despre funcțiile de mobilitate ale Apple

Abilități cognitive

Dacă ai nevoie de asistență pentru a-ți păstra concentrarea sau pentru a simplifica activitățile, aceste instrumente te pot ajuta să execuți mai ușor activitățile zilnice.

Apple Intelligence

Apple Intelligence sprijină comunicarea scrisă eficientă și îmbunătățește înțelegerea, memoria și reamintirea, precum și multe altele.17 Instrumentele de scriere permit cursanților să își corecteze textul, să îl rescrie în diferite versiuni până când tonul și textul sună bine și rezumă textul, toate astea cu o singură atingere. În aplicația Notițe, poți să faci înregistrări audio și transcrieri, ca apoi să obții un rezumat al transcrierilor pentru o referință ușoară mai târziu. Instrumentele de scriere sunt disponibile aproape oriunde scrii, inclusiv în aplicațiile de la terți.

Și cu înțelegerea profundă a limbii, Apple Intelligence te poate ajuta să rezumi informațiile cele mai importante pentru tine. Notificările sunt rezumate, astfel încât să le poți scana pentru detalii cheie, de exemplu, atunci când un chat de grup este deosebit de activ. Iar funcția Mai puține întreruperi îți arată doar notificările care ar putea avea nevoie de o atenție imediată, cum ar fi un mesaj despre o preluare timpurie a copilului de la grădiniță.

Sunete de fundal

Sunetele de fundal ajută la minimizarea distragerilor și îmbunătățește concentrarea, calmul și odihna, pe un fundal cu sunete de ploaie îndepărtată sau valuri de ocean. Alege între sunete echilibrate, luminoase sau întunecate și zgomotul de ocean, al ploii și al valurilor, pentru a reda încontinuu sunete în fundal și pentru a masca excesul de poluare fonică din mediu sau zgomotele externe. Aceste sunete pot, de asemenea, să se amestece sau să se contopească cu alte sunete audio și de sistem care sunt redate de dispozitiv.

Acces asistiv

Adaptează-ți dispozitivul și experiențele din aplicație pentru a-ți ușura încărcarea cognitivă. Accesul asistiv facilitează adaptarea cursanților cu dizabilități cognitive la utilizarea dispozitivelor iPhone și iPad pentru a reduce încărcarea cognitivă și pentru a se potrivi nevoilor și preferințelor specifice acestora. Caracteristica Acces asistiv oferă o interfață distinctivă cu butoane de contrast mare, etichete de text de mărime crescută și alternative vizuale la text, inclusiv experiențe personalizate pentru Telefon și FaceTime (care au fost combinate într-o singură aplicație, Apeluri), Mesaje, Cameră, Poze și Muzică.

Află mai multe despre caracteristicile de accesibilitate cognitivă de pe dispozitivele Apple

Resurse suplimentare pentru comunitatea de învățare

Apple oferă o gamă largă de conținut educațional, opțiuni de asistență pentru clienți, comunități, programe de instruire și alte resurse pentru cursanți și profesori.

Materiale video de asistență pentru accesibilitate

De la utilizarea dispozitivului iPhone fără a vedea ecranul, până la adaptarea gesturilor la nevoile tale fizice, descoperă cum caracteristicile de accesibilitate integrate în dispozitivele Apple te pot ajuta să faci mai multe.

Află sfaturi și de la Apple de pe YouTube

Tehnologii de asistență

Aceste tehnologii de terță parte, pentru asistență, aprobate de Apple, te pot ajuta să obții mai multe cu ajutorul tehnologiei – în moduri în care funcționează optim pentru tine.

Explorează dispozitive terțe pentru asistență privind vederea, auzul și mobilitatea

Pagina de asistență pentru accesibilitate

Găsește informații despre instrumentele și tehnologiile Apple integrate pentru accesibilitate, care ajută persoanele cu dizabilități să-și folosească la potențial maxim produsele Apple. Descarcă ghidurile utilizatorului în Braille, află mai multe despre funcțiile noastre integrate, prin tutoriale video, descarcă VPATs, explorează opțiunile de contact și multe altele.

Află mai multe despre caracteristicile de accesibilitate

accessibility@apple.com

Timp de peste 20 de ani, Apple a furnizat o adresă de e-mail dedicată persoanelor cu dizabilități pentru a oferi feedback, a pune întrebări și a raporta probleme legate de software. E-mailurile pot fi trimise în 20 de limbi și li se răspunde în aceeași limbă.

Echipa de feedback pentru accesibilitate prin e-mail

Asistență prin telefon

Apple include, de asemenea, suport telefonic dedicat pentru persoanele cu dizabilități, disponibil în limba engleză, la următoarele numere de apel:

  • Statele Unite: 1-877-204-3930

  • Regatul Unit: 0800 048 0754

  • Australia: (61) 1-300-365-083

  • China continentală: 400-619-8141 (numai în limba mandarină)

SignTime

Apple pune la dispoziție servicii de interpretare a semnelor, la cerere, pentru a permite comunicațiile imediate și eficiente în următoarele țări: Regatul Unit, SUA, Canada, Franța, Germania, Spania, Italia, Coreea, Australia, Japonia.

Cum să contactezi Apple folosind funcția SignTime

Comunitatea Educație

Interacționează cu alte cadre didactice folosind produsele Apple pentru predare și învățare.

Explorează articole despre accesibilitate și partajează resurse

Învață să programezi

Programa școlară de la Apple, Everyone Can Code, a fost concepută având în vedere accesibilitatea. Explorează resursele Apple, inclusiv Tactile Puzzle Worlds pentru Swift Playgrounds și Concepte de programare în American Sign Language.

Învață să programezi direct, și accesează resurse de proiectare a aplicațiilor

Află mai multe despre conceptele de codificare în American Sign Language

Today at Apple Group Sessions

Today at Apple Group Sessions este o oportunitate pentru profesori și cursanți să învețe despre subiectele din Apple Store, inclusiv subiectele de accesibilitate.

Descoperă o sesiune Today at Apple Group Sessions, în apropierea ta

Apple Camp

Apple Camp este un program de vară la Apple Store care învață copiii cu vârsta de 8–12 ani cum să facă lucruri distractive.

Află mai multe despre Apple Camp

Apple Professional Learning

Online sau în persoană, Apple Professional Learning oferă resurse relevante pentru întreaga școală. Este o colaborare continuă între Apple și cadre didactice la nivel mondial.

Explorează Apple Professional Learning

Accesibilitate pentru dezvoltatori

Datorită funcțiilor de accesibilitate integrate, API-urilor de accesibilitate și instrumentelor pentru dezvoltatori, sistemele de operare Apple oferă oportunități extraordinare de a oferi experiențe de înaltă calitate tuturor, inclusiv persoanelor cu dizabilități.

Află mai multe despre instrumentele și resursele pentru accesibilitate pentru dezvoltatori

Hadley

Explorează tutoriale de instruire cu privire la utilizarea caracteristicilor de accesibilitate pentru vedere, pentru dispozitivele iPhone, iPad, Apple TV și Apple Watch.

Explorează tutoriale de accesibilitate Hadley

Teach Access

Teach Access oferă programe și resurse gratuite pentru a ajuta cursanții și profesorii să învețe elementele fundamentale despre dizabilități și accesibilitate.

Obține acces la programe și resurse gratuite de la Teach Access

VPATs

Accesează formulare Apple VPAT (Voluntary Product Accessibility Templates) și află cum produsele Apple respectă standardele de accesibilitate conform U.S. Section 508.

Află Apple mai multe despre formularele VPAT (Voluntary Product Accessibility Templates)

  1. Nu trebuie să te bazezi pe Recunoașterea live atunci când te afli în situații în care te poți răni, în situații cu grad ridicat de risc sau pentru navigare.

  2. Acceptă limba arabă (mondial), bangla (India), bască, bhojpuri (India), bulgară, cantoneză (Hong Kong), catalană, croată, cehă, daneză, neerlandeză (Belgia, Țările de Jos), engleză (Australia, India, Irlanda, Scoția, Africa de Sud, Regatul Unit, SUA), farsi, finlandeză, franceză (Belgia, Canada, Franța), galiciană, germană, greacă, ebraică, hindi, maghiară, indoneziană, italiană, japoneză, kannada, cazacă, coreeană, lituaniană, malay, mandarină (China continentală, Liaoning, Shaanxi, Sichuan, Taiwan), marathi, norvegiană, poloneză, portugheză (Brazilia, Portugalia), română, rusă, shanganeză (China continentală), slovacă, slovenă, spaniolă (Argentina, Chile, Columbia, Mexic, Spania), suedeză, tamil, telugu, thailandeză, turcă, ucraineană, valenciană și vietnameză.

  3. Funcțiile Detectare text și Indicare și enunțare pot citi semne și etichete în limbile arabă, cantoneză (simplificată, tradițională), engleză (Australia, India, Irlanda, Malaezia, Noua Zeelandă, Filipine, Arabia Saudită, Singapore, Africa de Sud, UAE, SUA, Regatul Unit), franceză (Belgia, Canada, Franța, Elveția), germană, japoneză, coreeană, chineză mandarină (simplificată, tradițională), portugheză (Brazilia, Portugalia), rusă, spaniolă (Mexic, Spania) și ucraineană (Ucraina). Nu trebuie să te bazezi pe Modul de detectare atunci când te afli în situații în care te poți răni sau în situații cu grad ridicat de risc sau în situații de urgență.

  4. Subtitrările live sunt disponibile pe iPhone 11 și modelele ulterioare, modele iPad cu A12 Bionic și modelele ulterioare, precum și computere Mac cu cip Apple. Subtitrările live sunt disponibile pentru apeluri și conținut media atunci când utilizatorii au configurat limba sistemului lor la engleză (Canada, SUA). Acuratețea subtitrărilor live poate varia și nu trebuie să te bazezi pe ele în situații de risc ridicat sau în situații de urgență.

  5. Opțiunile de personalizare nu sunt disponibile pentru subtitrări live în FaceTime.

  6. Caracteristica Proteză auditivă a primit autorizare FDA. Funcțiile Test auditiv și Proteză auditivă sunt compatibile cu căștile AirPods Pro 2 cu cel mai recent firmware asociat cu un dispozitiv iPhone sau iPad compatibil cu iOS 18 sau iPadOS 18 și versiuni ulterioare și sunt destinate persoanelor cu vârsta de cel puțin 18 ani. Funcția Proteză auditivă este acceptată, de asemenea, pe un computer Mac compatibil cu macOS Sequoia și versiunile ulterioare. Aceasta este destinată persoanelor cu o pierdere a auzului de la ușoară până la moderată.

  7. Caracteristica Protejare auz este compatibilă cu căștile AirPods Pro 2 cu cel mai recent firmware atunci când sunt asociate cu un dispozitiv iPhone, iPad sau Mac compatibil cu iOS 18, iPadOS 18 sau macOS Sequoia sau o versiune ulterioară. Caracteristica este disponibilă numai în SUA și Canada. Consultă support.apple.com/120850 pentru o atenuare totală și informații suplimentare. Funcția Protejare auz nu este potrivită pentru a proteja împotriva sunetelor generate de impulsuri de o intensitate extremă, cum ar fi focul de armă, artificiile sau zgomotul produs de ciocanele demolatoare și nici împotriva sunetelor susținute mai puternice de 110 dBA.

  8. Caracteristica Ascultare live necesită dispozitive auditive compatibile, tip Made for iPhone, și acceptă dispozitive iPhone 4s și modele ulterioare, iPad Pro, iPad (a 4-a generație și modele ulterioare), iPad Air și modele ulterioare și iPad mini și modele ulterioare. Pentru a utiliza funcționalitatea Ascultare live cu căști AirPods, AirPods Pro, AirPods Max sau Powerbeats Pro, dispozitivul iOS sau iPadOS necesită iOS 14.3 și o versiune ulterioară sau iPadOS 14.3 sau o versiune ulterioară.

  9. Utilizatorii pot asocia dispozitive auditive Made for iPhone care acceptă auz bidirecțional, cu computere MacBook Pro (14 inchi, 2021), MacBook Pro (16 inchi, 2021), Mac Studio (2022) și toate computerele Mac cu cip M2 sau M3.

  10. Poți folosi funcția Vocea personală doar pentru a crea o voce pe dispozitivul tău care sună ca și cum ți-ai folosi propria voce, pentru uz personal, necomercial.

  11. Funcția Voce personală poate fi creată utilizând un dispozitiv iPhone, iPad sau Mac cu procesor Apple și este disponibilă în limba engleză pentru toate configurările.

  12. Acceptă limba arabă (mondial), bangla (India), bască, bhojpuri (India), bulgară, cantoneză (Hong Kong), catalană, croată, cehă, daneză, neerlandeză (Belgia, Țările de Jos), engleză (Australia, India, Irlanda, Scoția, Africa de Sud, Regatul Unit, SUA), farsi, finlandeză, franceză (Belgia, Canada, Franța), galiciană, germană, greacă, ebraică, hindi, maghiară, indoneziană, italiană, japoneză, kannada, cazacă, coreeană, lituaniană, malay, mandarină (China continentală, Liaoning, Shaanxi, Sichuan, Taiwan), marathi, norvegiană, poloneză, portugheză (Brazilia, Portugalia), română, rusă, shanganeză (China continentală), slovacă, slovenă, spaniolă (Argentina, Chile, Columbia, Mexic, Spania), suedeză, tamil, telugu, thailandeză, turcă, ucraineană, valenciană și vietnameză.

  13. Funcția Comenzi vocale nu este disponibilă în toate regiunile sau în toate software-urile Apple. Funcția Comenzi vocale utilizează motorul de recunoaștere vocală Siri pentru cantoneză (Hong Kong), chineză (China continentală), engleză (Australia, Canada, India, Regatul Unit, SUA), franceză (Franța), germană (Germania), japoneză (Japonia) și spaniolă (Mexic, Spania, SUA).

  14. Funcția Urmărirea privirii este disponibilă pe dispozitive iPhone 12 și modele ulterioare, iPhone SE (a 3-a generație), iPad Pro (M4), iPad Pro de 12,9 inchi (a 5-a generație și modele ulterioare), iPad Pro de 11 inchi (a 3-a generație și modele ulterioare), iPad (a 10-a generație), iPadAir (M2), iPad Air (a 4-a generație și modele ulterioare) și iPad mini (a 6-a generație).

  15. Modul de ortografiere pentru funcția Comenzi vocale este disponibil atunci când utilizatorii au configurat limba sistemului la engleză (SUA).

  16. Funcția Comutare platformă necesită ca toate dispozitivele să fie conectate la același cont Apple și conectate la aceeași rețea Wi-Fi.

  17. Funcția Apple Intelligence este disponibilă în versiunea beta pe toate modelele de iPhone 16, iPhone 15 Pro, iPhone 15 Pro Max, iPad mini (A17 Pro) și iPad și Mac cu M1 și versiunile ulterioare, cu Siri și limba dispozitivului configurate la engleză (Australia, Canada, Irlanda, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Regatul Unit sau SUA), ca parte a unei actualizări de software pentru iOS 18, iPadOS 18 și macOS Sequoia. Caracteristici și limbi suplimentare vor fi disponibile în aprilie, iar în cursul anului vor fi disponibile și mai multe limbi. Limbile acceptate în 2025 includ chineză, engleză (India, Singapore), franceză, germană, italiană, japoneză, coreeană, portugheză, spaniolă și vietnameză.

Data publicării: